Sunday, January 4, 2015

Cunoașterea progresivă despre Dumnezeu, univers și timp

Atât înțelegerea adevărului din Biblie cât și a realităților științifice vin în mod progresiv. Să ne gândim puțin la progresul tehnologiei în ultimele secole. Dacă un om ar fi spus acum două sute de ani contemporanilor săi că va veni timpul în istoria omenirii când vei putea vorbi cu alții care se află la mii de kilometri distanță și îi poți și vedea în același timp, cred că acel om ar fi fost considerat nebun de semenii săi care l-ar fi auzit vorbind astfel. Probabil la fel ar fi fost considerat și dacă ar fi spus că va veni timpul când zeci de oameni vor zbura într-o mașinărie prin aer și vor parcurge mii de kilometri în doar câteva ore.

Din punct de vedere spiritual, Martin Luther este omul căruia se datorează în mare măsură progresul Germaniei și al tehnologiei moderne. Într-o Europă dominată de Vaticanul care a ținut în ignoranță milioane de oameni, acest om a avut curajul să vorbească împotriva unui sistem corupt, împotriva papei care era, pe față, un fel de rege al regilor pe Terra. Acest reformator a avut curajul să spună public că papa este Antihrist și a ars bula papală prin care era înștiințat despre posibila excludere a sa din biserica romano-catolică.

De multe ori au existat sisteme bisericești, imperii sau mișcări care au blocat progresul celor care au subscris la acestea fiind sceptice față de noutăți prin care se dorea marșul către o înțelegere mai deplină a realității care să înnobileze omenirea. Deși nici unul dintre cei care au fost chemați de Cei Puternici din cer spre a fi reformatori n-a avut înțelegeri depline și complete despre toate lucrurile posibile, fiecare dintre aceștia a fost sincer. Fascicule de lumină au fost trimise prin mulți oameni astfel spre a conduce specia umană spre a face alegeri conștiente  de a trăi pentru cauze cu adevărat nobile.

Nu toți acești reformatori, doar spirituali sau și fizicieni, au crezut și au spus doar adevărul. Atât Nicolaus Copernicus cât și Galileo Galilei, deși au spus multe lucruri adevărate aflându-se astfel în conflict deschis cu biserica romano-catolică, nici ei nu au înțeles mai pe deplin alte aspecte care unora dintre noi ne sunt clare acum.

Dar haideți să venim mai aproape de prezent și să studiem puțin cazul lui Albert Einstein. Nu de mult am cumpărat două cărți de-ale lui, ”Cum văd eu lumea” și ”Teoria relativității pe înțelesul tuturor”. Deși concluziile la care a ajuns el și demonstrata teorie a relativității au pus bazele înțelegerii științifice că universul are un început, aceasta nu înseamnă că  tot ceea ce a spus el poate fi demonstrat ca fiind adevărat, deoarece nu este infailibil nici el în ce a spus.

Este clar că și datorită acestei teorii a relativității acum se poate înțelege într-un mod mai deosebit că adevărata cauză a formării universului nostru este Dumnezeu, El este Creatorul acestuia. Unde eu cred însă că Albert Einstein nu a înțeles bine, sau a fost interpretat greșit, este când se vorbește despre timp. Concluzia emisă de el a fost că această cauză a formarii universului trebuie să fie atemporală. În concluzie mulți creștini au interpretat că Dumnezeu, Cauza formării universului nostru, ar fi complet în afara timpului.

Mai este însă o altă interpretare posibilă și anume aceea că timpul ca și concept general să nu fi fost creat odată cu universul nostru. În Geneza, prima carte a Bibliei, se spune că soarele, luna și stelele au fost create ca să arate vremile, zilele și anii. Dumnezeu a ales ca astfel să arate timpul pe planeta noastră, nu l-a creat pe acesta și aceasta înseamnă că nici El nu este atemporal ci nu este afectat de trecerea timpului ca noi deoarece este nemuritor și Sursa nemuririi. Timpul este parte din existența Sa și nu o creație a Sa.

Călătoriile în timp nu sunt posibile din punct de vedere biblic. Trecutul este trecut și nu poate fi schimbat iar viitorul este format în mare măsură din posibilități și este deschis astfel. Așa că dacă va veni cineva la voi și vă va spune că este venit din viitor să nu credeți. Ar putea fi un demon care minte spre a vă distruge astfel.

După cum se vede și din videoclipul de mai jos și cunoașterea în ceea ce privește astronomia este progresivă nu numai aceea care-L privește pe Dumnezeu sau natura timpului.

Iată progresul cu care vă invit să țineți pasul în urma studiului și convingerii personale:

1. S-a crezut că universul a fost dintotdeauna însă s-a dovedit ştiinţific că a avut un început..
2. S-a mai crezut și unii încă mai cred că timpul a avut un început însă eu și alții credem că nu a avut un început ci este etern deoarece este parte din Dumnezeul cel etern.


3. S-a crezut deasemenea că Dumnezeul din cer a folosit sau/și chiar a încurajat violența. S-a demonstrat însă de Mesia că Dumnezeul din cer este nonviolent mereu.

Claudiu Valentin Neață

No comments:

Post a Comment